sâmbătă, 10 noiembrie 2007

Eu sunt gandacul...


Azi am realizat cat de mic si neinsemnat sunt. M-am vazut asa zambitor cum sunt eu…vorbind cu oameni carora nu le pasa de prezenta mea. Am plecat in cautarea altora…si i-am cautat toata ziua…Nu am gasit pe nimeni si probabil o sa ma uit la un film sa fiu sigur ca exista, iar apoi o sa ma culc…Poate sunt tampenii dupa 12 zile de stat pornit, dar daca tot sunt singur, mai are sa mai am prieteni? Eu pe cine mai fac fericit ? Am si eu vreun rost in ce fac? Oare se bucura cineva cand ma vede? Un singur raspuns…”NU”.


Chiar nimeni…cine trebuia sa se bucure, nu mai poate, iar cine se bucura acum, nu se bucura pentru mine. Cu astea fiind spuse, peste o luna o sa fie iar un soc…O sa fiu altfel. O sa fiu cum n-am mai fost niciodata. O sa ma schimb. Asa cum m-am schimbat de fiecare data cand mi-a fost greu. “Danutz, de ce esti asa?”, “De ce te imbraci asa”, “De ce nu te mai barbieresti?”, “De ce te tunzi iarna si vara iti lasi parul lung?”, “De ce cateodata pari destept, iar acum esti asa de prost?”…Pentru ca nu imi e bine si mi-e frica sa fiu la fel de fiecare data. Cum am fost…tin minte tot. Cum o sa fiu, mi-e frica sa ma gandesc. Pana atunci ma multumesc sa-i nemultumesc si sa-i obosesc pe cei din jur. Ai citit, deci te-am prins si pe tine…

Un comentariu:

Krys spunea...

Eu sunt convinsa ca sunt foarte multe persoane care se bucura sa te vada, pentru care insemni enorm de mult si care te poarta in minte si in suflet. Toti avem perioade in viata in care ne simtim mici si neinsemnati, in care resimtim puternic singuratatea, chiar daca poate ea nu exista. Asa ca deschide bine ochii si apreciaza-i pe cei ce te merita cu adevarat si pentru care insemni totul. Nu cauta alti oameni inainte sa inveti sa-i apreciezi cu adevarat pe cei pe care deja ii ai. Si crede-ma, ii ai!