Dragoste in tranzitie - I

Racoarea din Bucuresti iti patrundea pana in oase, iar noaptea ceda incet-incet pentru a lasa loc zilei. Pisicile de pe strada Tacerii disparusera de tot, iar luminile se imbratisau oglindite in asfaltul negru si denivelat. Era atat de pustiu totul, iar vantul purta de-a lungul strazii hartiile care inainte stateau mototolite in niste cutii mari de carton.
Cunoscutul anonim, Radu Destinov, isi cara plictisit chitara si cauta o scuza buna pentru urmatoarele minute cand avea sa ajunga acasa. Anda il asteptase cateva ore bune, imbracata in rochia pe care el o admira de fiecare data, insa adormise cu lacrimi in ochi vazand ca timpul trece, iar el nu apare. Cantase la metrou pana tarziu pentru a face rost de niste bani. Era ziua ei si avea atatea ganduri frumoase. Plecase de acasa pentru a-i cumpara un catelus. Era constient ca ceva nu merge bine intre ei doi, dar stia ca poate indrepta totul. Se ruga pentru cativa lei care ar fi putut aduce putina liniste. Sunetele care ieseau din chitara lui si vocea calda care le acoperea, ii cucereau pe toti trecatorii. Cu toate astea, la sfarsitul acelei zile era la fel de sarac si plin de probleme. Isi cheltuise banii stransi pe o sticla de vodka mica si un pachet de tigari proaste. Pentru cadou nu mai ramasese nimic.
-Ce dracu fac acum? De ce mi se intampla mie asta? Nu pot sa inteleg de ce scap totul printre degete…Mai bine nu ma mai duceam niciunde si stateam cu ea, spuse Radu in soapta, in timp ce lovea cu piciorul ghemotoacele de hartie care ii treceau prin fata.
Ajunsese in dreptul blocului in care locuia si vazu lumina aprinsa la geamul unde Anda statea mereu si il astepta. De data asta nu era acolo, iar acest lucru il nelinistea puternic. Cat urca pe scari isi puse milioane de intrebari si nu ajunsese la niciun raspuns. In capatul culoarului de la etajul trei, chiar in fata usii sale, zabovi pentru cateva secunde, isi aranja cureaua chitarii, trase aer in piept si pasi puternic peste pragul ingalbenit de timp al usii. Anda statea intinsa pe canapea si vocifera incet nite fraze lungi si rapide, iar apoi tragea cu putere dintr-o tigara de foi. Era tutunul pe care el il pastra pentru zilele grele cand nu reusea sa adune nimic din frumoasele melodii cantate pe strazile din Bucuresti.
-Te iubesc, ingeras! Imi pare atat de rau, spuse Radu cu o neliniste in glas. Isi dadu jos timit chitara si o sprijini de perete, iar apoi ingenunche langa canapea.
-Spui asta doar cand sunt suparata, ii raspunse Anda fara sa intoarca privirea spre el -Te rog vorbeste cu mine. Stiu ca am gresit din nou, dar chiar nu am vrut. Te rog frumos intoarce-te macar si priveste-ma in ochi.
-Ai gresit? Asa de usor vii acasa si in fiecare dimineata imi spui aceleasi lucruri. O singura zi ti-am cerut sa stai langa mine. Ziua mea. Singura mea zi, bolborosi Anda printre lacrimile mari care ii alunecau pe obraji.
Tremurand de emotie, Radu ii sterse lacrimile de pe obraji si o saruta pe frunte, inainte de a-i cuprinde in brate umerii ei mici. Se aseza si el pe canapea si ii sopti incet la ureche, versurile unei melodii de dragoste pe care cu doar cateva ore in urma o canta in fata unei asistente modeste, formata din calatori grabiti si plictisiti. Adormisera amandoi imbracati si imbratisati, feriti de frigul care intra lin prin fereastra larg deschisa.

Prima parte din prima mea nuvela...