Am avut un cosmar, am visat visul tau

Tu erai atat de frumoasa, iar eu eram de naiv. Parul tau brunet m-a facut sa visez cand nu mai credeam ca pot. Mirosul tau de copila m-a facut sa tremur prima oara cand ne-am sarutat. Atat de pur si de colorat era totul…Atat de frumoase erau locurile unde stateam noi. Unde ne plimbam, si unde iti sarbatoreai tu ziua atunci cand eu eram singurul tau prieten. Vroiam sa fim micuti si sa ne jucam amandoi, fara sa ne intereseze viitorul…Sa avem lumea noastra si sa nu mai stim de nimeni.

A fost crunt modul in care am terminat visul. Inconjurat de strada unde am mers pentru prima oara, amandoi tinandu-ne de mana. Acum povestea noastra nu mai impreioneaza pe nimeni. Pentru mine e ca o carte pe care am citit-o tremurand, iar la final am plans.

Acum nu imi mai aduc aminte prea bine actiunea, insa nu am uitat numele personajlor principale. Omul acela invidios nu il voi uita niciodata si ii voi zambi daca il intalnesc. Am inteles tot acum. O lectie simpla. Un test al trairilor la care eu am copiat.

Trebuie sa mergem in acelasi loc si sa ne amintim cum am fost.

M-am uitat peste pozele de la mare. Erai atat de frumoasa cand alergai sa prinzi valurile, iar apoi veneai si te asezai langa mine, ma luai in brate si nu ziceai nimic. Ne uitam amandoi asa..in gol. Gandeam fiecare pentru el, dar gandeam la fel. Gandeam cunvinte noi si ne zambeam la fiecare tresarire. Pescarusii si nisipul. Pantalonii uzi si vantul de apus…Aerul umed ne imbratisa si el, in sarutul divin care iti dadea flashback-uri esemanatoare acelora dinaitnea mortii…

Noi nu am visat casa de pe malul marii, am visat copii si dragoste..am visat frumos. Nu ne-am cumparat niciodata visele. Le-am faurit pe ale noastre. Impreuna. Eu nu am vrut sa mi le cumpar nici acum…tu ti-ai da si viata sa mai poti visa din nou…