Maimute din BMW

Ziua care a trecut am simtit-o mult mai aproape. Nu a fost presiune deloc, iar telefonul nu s-a agitat sa sune. Se zice ca ce incepe bine se termina prost. Atunci ce incepe prost cum se mai termina? Conchid tot eu: se termina bine :)

Inainte sa ajung la redactie, trebuia sa fac o tura pana la tocatorul de fericire, adica ATM-ul care imi incaseaza lunar rata la banca. M-am urcat in masina la fel de dezorientat ca in fiecare zi, gandindu-ma unde dracu am putut sa imi pun sapca, pe care o cautasem de nebun inainte sa plec.


Trei strazi cate am traversat, am prins trei semafoare pe rosu, in timp ce doi invartitori de volan mi-au taiat nebuneste calea.Am oprit intr-un loc interzis si am lasat masina pe avarii. M-am chinuit sa cobor, injurand pe sub buze cardul de masini nervoase care clacsonau nesimtirea mea.

Am ajuns in fata tocatorului. Mi-am lasat o buna parte din salariu si am plecat cu acea stare greu de definit. Putin usurat pentru ca am ajuns la timp sa platesc si nu o sa gasesc in cutia postala alta scrisoare care sa ma anunte ca mai am de platit si penalizari, dar pe de alta parte putin trist pentru perfectiunea care incepe sa o ia viata mea.

In timp ce ma indreptam inapoi spre masina, m-am gandit la o "maimuta" sau la un tanar posesor de BMW decapotabil si mi-am pus cateva intrebari retorice: "Oare ei stiu sa exprime ce simt, fara sa se foloseasca de maini sau de interjectii? Ei de ce nu au griji? De ce ii vezi de fiecare data cu zambetul ala tamp de vitel?"

Nu am vrut sa imi raspund pentru ca niciun raspuns nu ma mai satisface. Am simtit ca o palma acest ragaz al gandirii si m-am asezat inapoi la biroul unde petrec 80% din partea constienta a vietii mele. In restul de 20% dorm sau stranut din cauza prafului din Bucuresti. Toata lumea mi-a zambit, de cand m-am asezat pe scaun si pana am plec. Daca imi raspundeam intrebarilor....

Inchei intr-o maxima pe care am citit-o si care m-a uimit prin simplitatea ei. Ii apartine lui Iorga."Sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta"

Zbor pe sub pamant

Gata cu joaca! Numar inapoi zilele pana vineri. Atunci o sa fie noaptea cea lunga si alba precum ingredientul ala magic din shoturile de B52! Imitam Vama dintr-un subsol plin de emotii. Dansam cu capul in sus si nu respiram decat fum de tigara. Ne ustura ochii, dar nu plangem decat cand ramanem fara bani. Iubitii mei necunoscuti, pana vinerea ca vine dupa vinerea asta de acum, nimic nu o sa se piarda. Sambata o sa imi amintesc tot. B52 sau Expirat!

cine sunt?

Nu as putea sa spun sigur prea multe despre ganduri. Stiu insa ca trec si cred ca asta e singura lor calitate. Daca gandesti prea mult te lasi coplesit si devii trist. Indiferent daca esti plin de ganduri frumoase pe care nu poti sa le exprimi, tot trist te numesti.

In toata aceasta perioada mi-am dezvoltat o imunitate. Traseul casa-masina-birou, care se repeta incontinuu, ma face imun la lucruri care inainte ma sensibilizau. Pentru peisajul in care traiesc, ma consider chiar adaptat, dar cum ramane cu mine?

Eu gandesc frumos. Soarele din California si parfumul de cognac ma trezesc din somn, iar apoi adorm in poezia unor personaje pe care toti care nu gandesc asa, le cred disparute. In cursul zilei totul se misca repede si poate prea mult din instinct. Imi fac timp insa de cateva evadari. Sunt chestii mici, dar cred ca ajuta. Ajung inapoi acasa si ma intreb inainte sa ma asez pe scaunul din fata calculatorului: “Cine sunt eu?”. Raspunsul pe care mi-l dau, este ca palma de dupa ceafa: “Nu trebuie te intereseaza asta acum. O sa aflii mai tarziu”