Vineri spre sambata seara, dupa ore de dezbateri, framantari si directii inutile, am gasit in sfarsit echilibrul pe care il cautam de atata timp. Nu a fost nimic de durata. L-am avut doar pentru cateva minute, pana am facut cunostinta cu gheata. Alba, tare, rece si total neprietenoasa, mi-a semi-invinetit o buna parte a copsei si m-a lasat ganditor. Atunci a aparut senzatia de regret si gandurile copilariei mele zbuciumate in sport: “Chiar credeam ca stiu sa patinez!”
Am cedat apoi centrul “ringului” ca un boxer devastat de crosee si m-am alaturat zecilor de oameni care se invarteau in aceeasi directie, la ordinele stricte ale crainicului. Am ascultat muzica foarte ok. Am baut cafea. M-am intalnit cu un fost coleg de liceu. Am transpirat mai mult decat la sauna si m-am pierdut in drum spre casa.
In tot timpul asta am visat nebuneste un scenariu ce s-ar fi potrivit perfect in context. Singura problema a fost faptul ca implica mai mult de un rol. Viata a batut din nou filmul, iar scenariul meu de Oscar va ramane neterminat pentru moment. Punctele nu isi mai au rostul, iar “i”-ul din mine este la fel de rece ca “s”-ul din care era odata Nichita Stanescu
sâmbătă, 27 decembrie 2008
Patinuar
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Senzational acest post. O descriere fascinanta ca asta despre o seara petrecuta la patinOar nu-mi puteam imagina. Foarte tare. Si partea cu filmul... daca am interpretat eu corect, e geniala. Keep up to good work. Sunt client fidel :)
Radu "mic" :)
nu ai cum sa interpretezi decat corect :)
Mc
Trimiteți un comentariu